Limbă la domiciliu


Sensul principal cu care e folosit în cele mai diverse contexte este de "clădire destinată drept locuință". De-a lungul timpului, termenul a dobândit sensuri adiacente precum casă de cultură, casă de odihnă, Casă Regală, ba chiar scuzați!

Cuvântul a intrat apoi în componența unor expresii sau locuțiuni: a face casă bună cu cinevaa da din casă, femeie de casă, specialitatea casei și a dezvoltat o bogată floră derivativă: căsuță, căscioară, căsulie, casnic, căsătorie.

Dicționarele au prezentat sistematic aceste evoluții.

limbă la domiciliu

Dacă ar fi să le reiau pe toate, in extenso, aș ocupa un spațiu tipografic imens, așa încât mă limitez la a descinde în istoria cuvântului, cum, de altfel, mi-am propus să încerc în această carte. Nu-i greu de ghicit că, asemenea celor mai multe cuvinte importante din limba noastră, originea cuvântului casă este latinească.

Curios este doar faptul că în limba latină casa desemna o locuință mai degrabă precară, un bordei, o baracă, o colibă. O casă adevărată, construită temeinic, din piatră sau cărămidă, era cunoscută sub numele de domus.

O asemenea limbă la domiciliu își puteau construi doar oamenii înstăriți, cei mai mulți din Roma sau din orașele importante. Populațiile paupere de la periferia imperiului, din Peninsula Iberică, din Gallia Transalpină, din vechea Dacie cucerită și chiar din zona rurală a Peninsulei Italice nu puteau visa la o asemenea locuință.

Cum să scăpați de vezicule de limbă în mod natural

Așa se explică faptul că pe-atunci nicio limbă neoromanică în formare nu l-a preluat pe domus. Dacă avem curiozitatea să urmărim descendenții cuvântului latinesc casa în arealul romanic, constatăm că italiana, portugheza, spaniola și româna l-au moștenit aidoma, dar l-au ignorat pe domus. Cu timpul, societatea a evoluat, iar oamenii și-au construit locuințe tot mai confortabile; termenul casă, odată instalat în limbă, s-a menținut nemodificat formal, dar a pierdut "precaritatea" sensului inițial de "colibă, bordei", ajungând să desemneze locuința în general.

S-a observat, desigur, că din enumerarea limbilor romanice de mai sus lipsește franceza. Nu întâmplător.

Anunțuri recomandate

Aici lucrurile sunt un pic mai complicate. Iată de ce. Dintre limbile romanice, franceza a erodat cel mai puternic sistemul fonetic latin aqua, digitus, lactem au devenit eau, doigt, lait, față de rom.

În latinește la casa este ad [1] casam, ceea ce în română a devenit acasă. Redus la o singură silabă, chez seamănă cu un cuvânt de relație, își pierde semnificația concretă și devine prepoziție autentică, echivalentul românescului la: "mă duc la Pierre". Pierzându-1 așadar pe casă în ipostază de substantiv, franceza a fost nevoită să preia alt cuvânt latinesc care să desemneze aceeași realitate.

L-a găsit pe mansio ac. De aici până la limbă la domiciliu. El a fost preluat mai târziu, pe cale livrescă, de toate limbile romanice.

limbă la domiciliu

În română, rădăcina dom- se regăsește în multe neologisme ca: domiciliu, domicilia, domestic, a domestici etc. Impunătoarea casă a episcopilor era, în latina târzie din Italia: domus episcoporum, adică o catedrală.

Adăugați o linguriță de sare într-o ceașcă de apă caldă și amestecați bine. Clătiți-vă gura cu această soluție.

Cuvântul s-a răspândit în formă abreviată: duomo, de unde l-au preluat apoi francezii: dosme apoi dôme. De altfel, această rădăcină o găsim în multe cuvinte și mai vechi, și mai noi din limbile europene, începând cu greaca: δόμος domoscontinuând cu limbile germanice engl.

limbă la domiciliu

Dom "catedrală" și slave cf. Cât de ușor ne putem înșela când dăm verdicte etimologice!

Dicționarele ne asigură că termenul provine din germanul Kasse V. Originea mai îndepărtată este însă tot latinească. Din latină, cuvântul a ajuns în franceză în forma caisse.

  • Теперь он понял, насколько прав был Хилвар, предложивший привезти Вэйнамонда в Лиз.
  • Opțiuni binare recenzii rapide în numerar
  • Tranzacționând cu tendința pe forturi

Sensul limbă la domiciliu s-a specializat cu timpul, ajungând să desemneze o cutie în care se păstrează valori bani, bijuterii, documente de preț. În anuls-a înființat la București una dintre primele instituții bancare românești: Casa de Economii și Consemnațiuni, a cărei siglă este CEC.

N-am nicio îndoială că, laaflându-ne sub puternică influență franceză, modelul de la care s-a pornit a fost Caisse d'épargne, instituție fondată la Paris în Mai e, oare, nevoie să spun că atât Caisse, din numele instituției franceze, cât și Casa, din sigla CEC-ului, provin din lat. Interesant este de observat amănuntul că, pe la începutul secolului trecut, se recomanda grafia cassa, tocmai pentru a se pune în evidență diferențierea lexicală dintre casă de locuit și cassă de bani.

Aceeași distincție grafică între masă, din lat.

limbă la domiciliu

Noi am moștenit-o în forma a; o găsim în sintagme și expresii precum: "fluieră a pagubă", "miroase a ceapă", "calcă a popă" la Creangă ; prepoziția a precedă infinitivele scurte: a cânta, a lucra, iar uneori servește ca element de compunere: atotștiutor, atotputernic etc. Alte articole lingvistice.

Surpiza la domiciliu 060664121